Catalogul semantic este un instrument digital de lucru pentru autoritățile și instituțiile publice, autoritățile administrative autonome, care dețin resurse informaționale de stat, precum și pentru persoanele juridice de drept privat care, în numele autorităților și instituțiilor publice, gestionează sau dețin resurse informaționale de stat.
Catalogul asigură unificarea și uniformizarea definițiilor și clasificatoarelor, descriere univocă a structurilor de date, reutilizarea acestor date și facilitarea interacțiunii pe platforma de interoperabilitate MConnect.
Implementarea Catalogului semantic permite automatizarea gestionării activelor semantice și accesul la acestea, utilizând mecanisme IT, ceea ce duce la impulsionarea proceselor specifice schimbului de date și contribuie la optimizarea colectării și stocării datelor.
Agenția de Guvernare Electronică este desemnată drept autoritate competentă pentru asigurarea schimbului de date și interoperabilității prin intermediul platformei de interoperabilitate și se efectuează în baza activelor semantice înregistrate în Catalogul Semantic instituit de către Guvern. În acest sens, AGE administrează Catalogul Semantic prin identificarea, înregistrarea, publicarea, actualizarea și eliminarea activelor semantice.