Agenția de Guvernare Electronică a lansat Catalogul activelor semantice
- 2097 afișări
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a prezentat, astăzi, 25 noiembrie 2021, în cadrul unui atelier de lucru, noul portal Catalogul Semantic https://semantic.gov.md/ro al cărui concept a fost aprobat recent de Guvern. La eveniment au participat circa 17 funcționari, cărora le-a fost atribuit rolul de operatori (registratori) ai Catalogului Semantic, desemnați de instituții publice participante la schimbul de date, care urmează să utilizeze acest nou instrument de evidență a datelor.
Scopul atelierului este stabilirea sarcinilor pentru a demara procesul de înregistrare în Catalogul activelor semantice, informații structurate și seturi de date pe care le dețin instituțiile statului, disponibile pe teritoriul țării, cu care operează participanții la schimbul de date pe platforma de interoperabilitate MConnect. Totodată, au fost prezentate atributele pe care le deține instituția/autoritatea, precum și modul de conlucrare între instituțiile publice și AGE, în vederea completării, gestionării și utilizării eficiente a registrului de stat creat pentru asigurarea evidentei activelor semantice, aliniat la standardele internaționale în domeniul digitalizării.
În deschiderea evenimentului, Olga Tumuruc, directorul AGE, a menționat: „Catalogul Semantic este o platformă așteptată de mult timp de toți participantii la schimbul de date, fiind una dintre soluțiile informaționale cheie și un instrument necesar care vine sa asigure interoperabilitatea la nivel semantic si implementarea cadrului național de interoperabilitate. Este nevoie să ne asigurăm că formatul și ințelegerea datelor este păstrată și înțeleasă de toate autoritățile, precum și interpretată univoc atât de furnizor cât și de receptor. Catalogul Semantic își propune să devină o resursă informatională care să furnizeze sistematic informații actualizate, concludente, să prezinte rolul, drepturile și actorii implicați, precum și atribuțiile lor”.
Participanții la atelier au fost familiarizați cu scopul, structura, tipurile de date și funcționalitățile acestui mecanism nou informațional, care constituie sursa unică şi autentică de active semantice deținute de instituțiile de drept public sau privat care interacționează pe platforma de interoperabilitate. Dorina Harea, manager active semantice din cadrul AGE, persoana responsabilă de implementarea eficientă a Catalogului Semantic și-a anunțat disponibilitatea de a conlucra cu fiecare instituție în parte și cu fiecare operator al Catalogului Semantic desemnat, în vederea oferirii suportului metodologic, dar și organizării unor sesiuni noi de instruire pentru a asigura un nivel calificat de operare în sistem, astfel încât acesta să fie unul util și funcțional.
Ghidul de utilizare a Catalogului Semantic a fost integrat pe platforma guvernamentală de instruire la distanță e-Learning.
Catalogul semantic devine un instrument digital de lucru indispensabil pentru autoritățile și instituțiile publice, autoritățile administrative autonome, care dețin resurse informaționale de stat, precum și pentru persoanele juridice de drept privat care, în numele autorităților și instituțiilor publice, gestionează sau dețin resurse informaționale de stat. Aceste instituții vor înregistra în catalogul semantic activele semantice pe care le dețin.
În conformitate cu cadrul legal, AGE este desemnată drept autoritate competentă pentru asigurarea schimbului de date și interoperabilității prin intermediul platformei de interoperabilitate și se efectuează în baza activelor semantice înregistrate în Catalogul Semantic instituit de către Guvern. În acest sens, AGE administrează Catalogul Semantic prin identificarea, înregistrarea, publicarea, actualizarea și eliminarea activelor semantice.
La atelierul de astăzi au participat reprezentanți ai instituțiilor publice: Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Fiscal de Stat, Centrul Național Anticorupție, Agenția Națională Transport Auto, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Casa Națională de Asigurări Sociale, Compania Națională de Asigurări în Medicină, I.P. Agenția Servicii Publice.