AGE și Orange colaborează pentru a oferi suport utilizatorilor în accesarea serviciilor digitale
Funcționalitățile cheie ale aplicației EVO și modalitățile practice prin care aceasta conectează cetățenii și mediul de afaceri cu administrația statului au fost prezentate astăzi, în cadrul unui atelier practic organizat de Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pentru un grup de angajați Orange Moldova, în cadrul Programului de formare privind noile soluții de guvernare digitală.
Prin demonstrare practică și exemple relevante, participanții au fost îndrumați să exploreze serviciile publice electronice disponibile. Pentru eficientizarea activității de prestare a serviciilor de telefonie mobilă, aplicația EVO poate fi utilizată în procesul de verificare a actelor de identitate în format digital, care sunt echivalente cu cele în format fizic, și care, conform Legii nr. 321/ 2023, trebuie să fie acceptate în orice raport și interacțiune.
Utilizarea aplicației EVO de către operatori poate contribui la un nivel mai ridicat de:
- Satisfacție a clienților și o relație de încredere cu utilizatorii, oferindu-le suport în utilizarea aplicației EVO și în accesarea serviciilor guvernamentale online;
- eficiență operațională prin reducerea timpului de răspuns la solicitările legate de utilizarea platformelor digitale și a serviciilor publice electronice;
- competitivitate pe piață prin faptul că vor deține capacități sporite de a oferi suport extins pentru aplicații guvernamentale.
În context, beneficiarii cursului și-au reconfirmat angajamentul de a fi în pas cu noile tehnologii și de a facilita accesul la serviciile publice esențiale pentru populație, menționând că, atelierul a constituit o nouă oportunitate de a îmbunătăți experiența utilizatorilor finali, oferindu-le acces facil și rapid la resursele guvernamentale esențiale.
Implicarea sectorului privat poate contribui la accelerarea procesului de adopție și implementare a soluțiilor digitale inovatoare și la creșterea eficienței și transparenței administrației publice, dar și a încrederii utilizatorilor față de serviciile accesate prin intermediul tehnologiei digitale.