START WE BUILD: AGE începe lucrul în cea de-a doua rundă de proiecte pilot de mare anvergură pentru Portofelul de Identiate UE (EUDI)

2025-09-03 16:13

 

În perioada 3-4 septembrie 2025, la Amsterdam, a fost dat startul lucrărilor în cadrul consorțiului WE BUILD, selectat de Comisia Europeană pentru a participa la a doua rundă de Proiecte Pilot de Mare Anvergură pentru Portofelul de Identitate Digitală al UE (EUDI). 

 

Consorțiul WE BUILD reunește peste 180 organizații din 27 de țări care vor lucra, în următorii 2 ani, asupra 13 scenarii de utilizare pentru îmbunătățirea cadrului european de identitate digitală și la testarea scenariilor de utilizare a portofelelor de identitate (wallet) în diferite sectoare.  

 

În calitate de membru al Consorțiului WE BUILD, Agenția de Guvernare Electronică (AGE) va contribui la:

 

- emiterea datelor de identificare a persoanelor fizice și juridice (PID/LPID);

- testarea transfrontalieră a scenariilor pentru business;

- dezvoltarea și testarea propriei soluții de portofel aliniat la arhitectura de referință a UE. 

 

Pe parcursul a două zile, experții AGE participă la:

 

- lansarea oficială a consorțiului;

- sesiuni plenare strategice;

- ateliere practice;

- activități de networking.

 
Republica Moldova este una dintre puținele țări de pe continetul European care are o versiune a portofelului de identitate european, modulul de acte din EVO respectând principiile de bază, în timp ce EVOSign, acum în pilotare, urmează să devină aplicație de semnare electronică la nivel național.  

 

Mai mult, AGE implementează cea de-a doua versiune a Portofelului de Identitate, care urmează cu strictețe standardele și arhitectura UE; publicate la finele anului trecut, și care va permite integrarea în sistemele informaționale terțe, precum cele ale băncilor și instituțiilor financiare, de telecomunicații sau a altor operatori. Recent am testat emiterea unui permis de conducere conform standardului internațional ISO 18013 și am verificat documentul utilizând instrumentul demonstrativ de validare al UE.  Urmând riguros Arhitectura de Referință a #UE, portofelul din EVO va deveni o soluție sigură și interoperabilă la nivel european, air AGE continuă consolidarea ecosistemului EVO prin integrarea verifică.gov.md în acesta (detalii aici). 

 

WE BUILD marchează prima participare a Guvernului Republicii Moldova în calitate de beneficiar al Programului Europa Digitală, căruia ne-am alăturat oficial din anul 2024. Prin participarea AGE, țara noastră se alătură efortului european de a crea un ecosistem de identitate digitală accesibilă, securizată și de încredere, care să permită accesul la o gamă largă de servicii electronice. 

 

AGE contribuie activ prin implicarea în mai multe pachete de lucru, având un rol atât în aspectele tehnice, cât și în cele de coordonare și colaborare. Rolul AGE este concentrat pe integrarea soluțiilor de identitate digitală, susținerea cazurilor de utilizare pentru mediul de afaceri și consolidarea colaborării între părțile implicate în proiect. 

 

Consorțiul WE BUILD (Wallet Ecosystem for Business and payments Use cases on Identification, Legal representation and Data sharing) dispune de resursele și expertiza necesare pentru a avea un impact semnificativ. Lucrările demarate săptămâna curentă vor dura 24 de luni. Inițiativa este condusă de autoritățile guvernamentale olandeze și suedeze: Ministerul Afacerilor Economice (Olanda), KVK (Olanda) și Bolagsverket (Suedia).   

 

Ce este Portofelul de Identiatate Digitală al UE (EUDI)? 

  

Portofelele de Identitate Digitală ale UE sunt concepute pentru a oferi o modalitate sigură și convenabilă de a accesa servicii online, de a stoca și partaja documente digitale și de a crea semnături electronice. 

  

Fiecare stat membru al UE va oferi propria aplicație de portofel, construită conform acelorași specificații, tuturor cetățenilor, rezidenților și afacerilor în următorii câțiva ani. Fiecare versiune a portofelului va fi interoperabilă și va funcționa oriunde în Europa.  

  

  

Ce sunt Proiectele Pilot de Mare Anvergură? 

  

Proiectele Pilot de Mare Anvergură testează specificațiile de dezvoltare EUDI într-o gamă largă de cazuri de utilizare, bazându-se pe specificațiile tehnice și Arhitectura de Referință. 

  

Rezultatul din activitatea lor este utilizat pentru a îmbunătăți specificațiile de arhitectură și cele tehnice, și influențează conținutul Actelor de Implementare care vor formaliza specificațiile portofelului în lege. 

  

Proiectele sunt finanțate prin Programul Europa Digitală. Cu un buget de peste 7 miliarde de euro pentru perioada 2021 - 2027, acesta e axat pe facilitarea utilizării tehnologiei digitale de către întreprinderi, cetățeni și administrații publice în cinci domenii-cheie: supercalcul, inteligența artificială, securitate cibernetică, competențe digitale avansate și asigurarea unei utilizări pe scară largă a tehnologiilor digitale în întreaga economie și societate, inclusiv prin intermediul centrelor de inovare digitală. 

  

Republica Moldova a semnat un acord de asociere la Program pe 19 februarie 2024, iar Agenția de Guvernare Electronică a fost desemnată drept punct național de contact pentru implementarea Programului Europa Digitală în Moldova, coordonând și oferind suport consultativ potențialilor beneficiari de proiecte. 

  

Detalii despre apeluri pot fi urmărite pe: https://dep.mded.gov.md/   

 

Pentru mai multe informații și actualizări despre proiect, consorțiu și cazurile de utilizare, urmăriți site-ul oficial WE BUILD: https://www.webuildconsortium.eu/, precum și paginile AGE: https://egov.md/ro/node/40733

Facebook, 

LinkedIn, 

Instagram, 

YouTube 

 

Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31