Discuție publică: Promovarea soluțiilor digitale în rândul diasporei, la Strasbourg, Franța

2024-03-18 11:20

Prezentarea și promovarea soluțiilor digitale dezvoltate în Republica Moldova, menite să faciliteze interacțiunea la distanță a cetățenilor și a antreprenorilor, inclusiv a celor din diaspora, cu instituțiile publice a fost scopul discuțiilor publice cu membrii diasporei de moldoveni de la Strasbourg, Franța.  Discuția publică cu genericul „Promovarea soluțiilor digitale în rândul diasporei Republicii Moldova” a avut loc la 15 martie 2024, la inițiativa Institutului de Politici și Reforme Europene (IPRE), Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Biroul Relații cu Diaspora (BRD) și Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, în colaborare cu GIZ Moldova.

 

Prin această inițiativă, am dorit să subliniem importanța comunicării strânse cu diaspora, informându-i despre progresele înregistrate în ceea ce privește digitalizarea și modernizarea serviciilor, precum și despre standardele europene privind transformarea digitală implementate în Republica Moldova.

 

În cadrul evenimentului, participanții au avut oportunitatea de a afla mai multe despre semnătura electronică, accesarea serviciilor digitale relevante pentru diasporă, platformele principale și soluțiile digitale pentru activitatea consulară a Republicii Moldova. De asemenea, au fost prezentate modalități prin care diaspora poate contribui la promovarea transformării digitale a Republicii Moldova, prin idei și expertiză.

 

La evenimentul moderat de Victor GUZUN, expert în politici de digitalizare la IPRE, au participat reprezentanți cheie din domeniul guvernamental și al societății civile. Ei au discutat cu cetățenii moldoveni din diaspora care au participat la eveniment și au stabilit modalități de comunicare și colaborare ulterioară. Între aceștia se numără:

 

Andrei PRISĂCAR, director, Agenția de Guvernare Electronică

Mircea EȘANU, director, Agenția de Servicii Publice

Violina DONU, Șefa Biroului Relații cu Diaspora

Daniela CUJBĂ, Ambasadoare, Reprezentantă Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei

Octavian ȘOFRANSKY, Coordonator, Departamentul de Guvernanță și Dezvoltare Digitală, Consiliul Europei.

 

Seria de Discuții Publice privind promovarea soluțiilor digitale în diaspora va continua la Berlin, pe 21 martie, link pentru înregistrare și la Paris pe data de 28 martie, curent, link pentru înregistrare.

 

Agentia de Guvernare Electronică reafirmă angajamentul său de a fi deschisă la orice inițiativă care vizează promovarea digitalizării și modernizării serviciilor publice în Republica Moldova cu toți cei interesați de acest domeniu.

 

Pentru mai multe informații despre eveniment și pentru a vă implica în viitoarele discuții, vă rugăm să ne contactați la email: comunicare@egov.md.

 

Acest eveniment a fost organizat de IPRE, cu sprijinul comun al proiectelor "Fondul de Consiliere în Politici" și "E-Guvernare și Digitalizare în țările din Parteneriatul Estic", finanțate de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementate de către GIZ Moldova.

Agenda publică

Decembrie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31