eDemocrație la o lună de la lansare: peste 25 de instituții integrate
- 1429 afișări
Fundația Soros Moldova și GIZ Moldova susțin în continuare dezvoltarea platformei eDemocrație, creată de AGE, recunoscând potențialul său de a deveni un instrument digital eficient, prin care cetățenii pot participa activ, transparent și securizat la procesul decizional.
Directoarea Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Nicoleta Colomeeț împreună cu membrii echipei care au contribuit direct la dezvoltarea platformei eDemocrație, au purtat un dialog cu Daniela Vidaicu, directoare de programe, Fundației Soros Moldova și Angela Dumitrașco, manager de proiect, GIZ Moldova. Împreună, au analizat impactul înregistrat de platformă până acum și au discutat direcțiile strategice de dezvoltare pentru perioada următoare.
„La doar o lună de la lansare, platforma eDemocrație integrează deja peste 25 de instituții publice, iar alte 10 urmează să fie adăugate în perioada imediat următoare. Au fost depuse peste 25 de petiții și tot atâtea cereri de acces la informații, iar în prezent sunt active patru sondaje. Platforma funcționează, iar interesul crescut atât din partea cetățenilor, cât și a instituțiilor publice confirmă utilitatea acestui instrument digital în promovarea participării active și transparente la procesele decizionale din Republica Moldova. Vom continua să menținem o coordonare eficientă cu instituțiile, pentru a identifica nevoile reale și a extinde constant funcționalitățile platformei”, a declarat Nicoleta Colomeeț, în cadrul întrevederii.
Totodată, directoarea AGE a menționat că platforma eDemocrație a fost inclusă în lista proiectelor eligibile în cadrul inițiativei Open Government și a subliniat oportunitatea participării AGE la Summitul Global OGP din Spania – eveniment ce va reuni peste 2 000 de reprezentanți la nivel înalt din guverne, lideri ai societății civile și factori de decizie din întreaga lume, care vor prezenta inițiative și soluții în domeniul guvernării deschise.
La rândul său, Daniela Vidaicu a felicitat echipa pentru rezultatele obținute până în prezent, subliniind că este încurajator să se observe un interes activ și o implicare reală din partea societății civile.
Angela Dumitrașco a menționat că, din perspectiva GIZ, această platformă reprezintă mai mult decât un simplu produs IT și a exprimat susținerea promovării platformei pe canale internaționale. Totodată, a încurajat organizarea periodică de evenimente comune cu instituțiile publice beneficiare, pentru a colecta feedback și a identifica noi oportunități de îmbunătățire.
Echipa AGE a vorbit despre parteneriatul cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, având ca obiectiv dezvoltarea unor noi funcționalități ale platformei în domeniul protecției consumatorului. Aceste îmbunătățiri vor fi realizate în colaborare cu societatea civilă și experți în guvernare digitală, pentru a asigura un cadru deschis, incluziv și eficient. Scopul final este ca eDemocrație să devină un punct de legătură tot mai important între cetățeni și stat.
Platforma eDemocrație, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 564/2024, a fost lansată pe 5 iunie 2025, în cadrul Moldova Digital Summit, iar implementarea acesteia reprezintă o prioritate strategică a agendei de transformare digitală, conform Strategiei de Transformare Digitală a Republicii Moldova pentru 2023-2030, menită să aducă transparență, eficiență și accesibilitate în relația dintre stat și cetățeni.











