MobiSign – identitate, semnătură și libertate în mediul digital

2022-05-18 15:15

Un nou serviciu guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă  MobiSign va fi pus în curând la dispoziția cetățenilor și organizațiilor și va fi disponibil gratuit atât pentru cetățenii din țară, cât și pentru diaspora.

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 18 mai 2022, Conceptul și Regulamentul privind modul de funcționare și utilizare a serviciului guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă MobiSign.

Portivit conceptului, Serviciul MobiSign este o soluție de identitate electronică bazată pe aplicații mobile și are ca obiectiv principal oferirea instrumentului de autentificare în mediul digital și semnare a documentelor electronice, fapt ce va spori accesibilitatea serviciilor electronice, disponibile atât în sectorul public, cât și în sectorul privat.

Noul serviciu este creat de Agenția de Guvernare Electronică ca parte componentă a sistemelor informaționale de stat ale Republicii Moldova și are drept scop oferirea unui mecanism sigur, eficient și modern de identificare electronică și creare a semnăturilor electronice avansat calificate, prin intermediul aplicației mobile.

Spre deosebire de alte tipuri de semnătură digitală disponibile pe teritoriul Republicii Moldova, aplicația MobiSign oferă o serie de avantaje semnificative: este gratuită, nu necesită cititoare de carduri, poate fi descărcată direct pe telefon și nu crează impedimente pentru folosirea pe același dispozitiv a serviciilor de semnătură mobilă furnizate de operatorii de telefonie mobilă, este ușor de utilizat, inclusiv din afara teritoriului Republicii Moldova. Pentru utilizarea MobiSign, atât în țară, cât și peste hotare, utilizatorul va avea nevoie de telefon sau tabletă și conexiune la internet.

Persoanele vor putea obține dreptul de utilizare a serviciului după confirmarea identității și înregistrarea la operatorii desemnați pentru certificarea cheii publice, din cadrul instituțiilor prestatoare: Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice, cât și misiunile diplomatice și oficiile consulare pentru înregistrarea beneficiarilor MobiSign din diaspora.

Soluția nu exclude, de asemenea, posibilitatea de a implementa înregistrarea utilizatorilor la distanță prin mecanisme parțial automatizate sau complet automatizate care ar verifica datele transmise de către solicitanții de semnătură, inclusiv fotografii și înregistrări video, pe baza înregistrărilor de stat și a altor surse de date de verificare. O astfel de posibilitate va fi evaluată ulterior la un nivel tehnic adecvat pentru a menține un grad ridicat de asigurare a identificării corecte a solicitantului și pentru a preveni o posibilă fraudă în acest proces.

Amintim că identitatea (semnătura) digitalăeste ca şi un buletin de identitate, doar că electronic, folosit în lumea virtuală, oferindu-i persoanei fizice sau juridice posibilitatea de a semna electronic anumite acte, declaraţii sau de a întocmi anumite cereri de la distanţă pentru anumite servicii care, în mod obişnuit, erau accesibile doar prin prezenţa fizică şi prezentarea actului de identitate. Aceasta asigură interacțiunea online cu instituțiile publice în vederea accesării serviciilor publice electronice. 

În Republica Moldova, potrivit art.5 și 13 din Legea nr. 91/2014 privind semnătura electronică și documentul electronic, semnătura electronică avansată calificată are aceeaşi valoare juridică ca şi semnătura olografă, iar  MobiSign va fi un dispozitiv mult mai modern de aplicare a semnăturii electronice avansate calificate.

Agenda publică

Decembrie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31