MDelivery livrează și caziere

2022-11-02 16:13

Cetățenii Republicii Moldova pot solicita livrarea cazierului la adresa de domiciliu sau oficiu, utilizând serviciul guvernamental de livrare a documentelor MDelivery, o platformă digitală ce conectează prestatorii de servicii publice și furnizorii de servicii poștale, în vederea facilitării accesului persoanelor fizice și juridice la obținerea documentelor, certificatelor, extraselor și alte acte emise de autoritățile statului. Noul serviciu a fost prezentat la 2 noiembrie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, cu participarea conducerii Agenției de Guvernare Electronică (AGE) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

 

În cadrul evenimentului de lansare a serviciului de livrare a cazierului, directoarea AGE, Olga Tumuruc, a menționat faptul că Serviciul MDelivery este disponibil pentru toți cetățenii care își perfectează documente și au nevoie ca acestea să fie livrate la domiciliu, în țară sau în străinătate.

 

Platforma MDelivery este în continuă dezvoltare și se completează cu noi servicii și tipuri de documente, pe care cetățeni le pot primi la adresa indicată, fără a se deplasa la reprezentanțele diplomatice sau la prestatorii de servicii din țară.

 

„Ne propunem să continuăm colaborarea cu MAI, în acest sens, lucrăm împreună cu echipa ministerului la digitalizarea cazierului, astfel încât acesta să fie posibil a fi descărcat electronic din Cabinetul Personal al Cetățeanului (pe platforma – www.mcabinet.gov.md ), precum și să fie posibilă apostilarea electronică a acestuia. În prezent serviciile menționate pot fi solicitate on-line prin intermediul portalului www.servicii.gov.md, iar costul pentru livrarea unui document este unul accesibil, de ex. pe teritoriul Republicii Moldova - de la 30 lei, peste hotarele țării de la 100 lei”, a precizat Olga Tumuruc.

 

La rândul său, Ana Revenco, ministru al Afacerilor Interne, a declarat că MAI se aliniază la obiectivele Guvernului de transformare digitală, printr-un program care include componenta de transformare digitată a sistemului afacerilor interne, având scopul de a asigura automatizarea proceselor informaționale de lucru și prestarea serviciilor digitalizate, precum și consolidarea sistemelor de management TIC și securității informaționale.

 

Serviciul Guvernamental de livrare MDelivery a fost lansat de Agenția de Guvernare Electronică în luna iulie 2022. În doar patru luni, prin intermediul MDelivery au fost livrate peste 600 de acte către cetățenii pe teritoriul Republicii Moldova și cei aflați peste hotarele țării. De asemenea, în perioada testării serviciului nou integrat, de livrare a cazierului judiciar, (17.10.2022 – 31.10.2022) s-au înregistrat peste 120 de livrări de caziere, inclusiv livrări internaționale, în țări precum Austria, Polonia, Singapore, Germania ș.a..

Agenda publică

Noiembrie 2022

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30