Un nou proiect AGE care facilitează accesul la servicii publice

Printre obiectivele Agenției de Guvernare Electronică (AGE) se numără atât digitizarea serviciilor publice, cât și facilitarea accesului cetățenilor la serviciile electronice. În acest sens a fost lansat un nou proiect-pilot – Centrul unificat de prestări servicii (CUPS).
Despre beneficiile și oportunitățile pe care le oferă noul proiect s-a discutat astăzi, 15 decembrie 2020, la o nouă sesiune LIVE cu Agenția de Guvernare Electronică, în cadrul atelierului de lucru cu genericul ”Centrele Unificate de Prestare a Serviciilor – oportunități și beneficii”, cu participarea reprezentanților autorităților publice locale și ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Șeful Direcției servicii și platforme din cadrul AGE, Vlad Manoil a relatat că ideea creării unor centre care să ajute consumatorii să acceseze mai ușor serviciile electronice a apărut mai mulți ani în urmă, iar acum se materializează prin crearea primelor Centre unificate de prestări servicii. „Acest proiect vine să amplifice și să extindă misiunea programului de modernizare și îmbunătățire a calității serviciilor publice”, a menționat Vlad Manoil.
Tatiana Sincovschi, Managera de proiect din cadrul AGE a prezentat conceptul CUPS, a menționat că obiectivele și finalitatea așteptată rezidă în a oferi cetățenilor din mediul rural și conaționalilor noștri din străinătate suportul necesar pentru beneficia de serviciile publice electronice oferite prin intermediul platformelor digitale.
Pentru asigurarea funcționalității centrelor în cele 17 primării și 5 din cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate, implicate în proiectul-pilot, oficiile acestora vor fi dotate cu tehnica necesară și materiale informative pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea de a se familiariza cu întreaga gamă de servicii publice.
Participanții la atelierul de lucru au făcut un schimb de opinii despre funcționalitatea viitoarelor Centre unificate de prestări servicii.
Constantin Rusu, specialist în administrare publică, în cadrul Grupului Banca Mondială în Moldova a menționat despre importanța proiectului CUPS în contextul priorităților stabilite în vederea asigurării accesibilității serviciilor pentru populația rurală. Eugeniu Revenco, Secretar General, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene s-a referit la aspectul utilității proiectului-pilor pentru cetățenii din diaspora. Iar Vasile Casian, Primarul comunei Sculeni, r. Ungheni și Natalia Bostan, Contabilă, comuna Ciorescu, mun. Chișinău au împărtășit experiența lor în prestarea serviciilor publice prin intermediul platformelor electronice.
Evenimentul s-a înscris în șirul de activități dedicate marcării celor 10 ani de activitate a Agenției de Guvernare Electronică, prin familiarizarea publicului cu oportunitățile oferite prin platformele și serviciile publice online.
Atelierul de lucru cu genericul ”Centrele Unificate de Prestare a Serviciilor – oportunități și beneficii” poate fi accesat aici.

